Legislatie->Ordonante
si Hotarari ...->Hotarari
de Guvern->Hotarare
nr. 1514 din 18 decembrie 2003
Hotarare
de Guvern nr. 1514/18.12.2003 pentru modificarea si completarea
Hotararii Guvernului nr. 457/2003 privind asigurarea securitatii
utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I
nr. 923 din 22/12/2003
În temeiul art. 108 din Constitutie,
republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. I. - Hotarârea
Guvernului nr. 457/2003 privind asigurarea securitatii utilizatorilor
de echipamente electrice de joasa tensiune, publicata în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 8
mai 2003, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Alineatul (1) al articolului 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Echipamentele electrice prevazute la art.
1 alin. (1) si (2), construite în concordanta cu bunele
practici ingineresti în materie de securitate în
vigoare în România sau Uniunea Europeana, pot fi
introduse pe piata numai daca nu pun în pericol securitatea
oamenilor, animalelor domestice si bunurilor mobile si imobile,
atunci când sunt instalate corespunzator, întretinute
si utilizate în conformitate cu scopul pentru care au
fost fabricate."
2. Alineatul (2) al articolului 2 se abroga.
3. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Este interzisa introducerea pe piata a echipamentelor
electrice care nu îndeplinesc cerintele esentiale de securitate
prevazute în anexa nr. 1.
(2) Se considera ca sunt respectate cerintele esentiale de securitate
prevazute în anexa nr. 1, daca echipamentele electrice
de joasa tensiune sunt conforme cu standardele române
si/sau standardele nationale ale statelor membre ale Uniunii
Europene, care adopta standardele europene armonizate, ale caror
numere de referinta au fost publicate, pentru informare, în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3) Lista standardelor române din domeniul echipamentelor
electrice de joasa tensiune care adopta standardele europene
armonizate se aproba prin ordin al ministrului economiei si
comertului si se publica în Monitorul Oficial al României,
Partea I. Aceasta lista va fi actualizata periodic.
(4) În cazul în care standardele europene armonizate,
asa cum sunt definite la alin. (2), nu au fost înca adoptate
si publicate, se considera ca echipamentele electrice de joasa
tensiune sunt conforme cu prevederile art. 2, daca sunt fabricate
în conformitate cu prevederile de securitate elaborate
de Comisia Internationala pentru Reguli de Aprobare a Echipamentelor
Electrice (CEE) sau de Comisia Electrotehnica Internationala
(CEI).
(5) În cazul în care nu exista standarde armonizate
sau prevederi de securitate, asa cum sunt definite în
alin. (2) si (4), în scopul introducerii pe piata sau
al asigurarii liberei circulatii, se considera ca echipamentele
electrice sunt conforme cu prevederile art. 2, daca sunt fabricate
conform cerintelor de securitate cuprinse în standardele
nationale sau în standardele în vigoare în
statul membru din Uniunea Europeana al producatorului, daca
acestea asigura un nivel de securitate echivalent cu cel din
România.
(6) În baza notificarii de catre Comisia Europeana, Ministerul
Economiei si Comertului va informa Comisia, daca este cazul,
în termen de 3 luni obiectiile pe care le are în
legatura cu prevederile de securitate prevazute la alin. (4),
cu precizarea motivelor de securitate în baza carora acestea
nu ar trebui recunoscute."
4. Alineatul (2) al articolului 6 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Reintroducerea pe piata a unui echipament electric
de joasa tensiune se efectueaza numai dupa îndeplinirea
conditiilor prevazute la art. 2."
5. Alineatul (4) al articolului 6 va avea urmatorul cuprins:
"(4) Ministerul Economiei si Comertului va informa de îndata
statele membre implicate si Comisia Europeana asupra neconformitatilor
constatate si a masurilor luate, conform alin. (1) si (3)."
6. Dupa alineatul (4) al articolului 6 se introduce un nou alineat,
alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
"(5) Daca alte state membre ridica obiectii fata de decizia
prevazuta la alin. (1), Comisia Europeana trebuie sa consulte
de îndata Ministerul Economiei si Comertului."
7. Articolul 7 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Înainte de introducerea pe piata,
echipamentele electrice prevazute la art. 1 trebuie sa poarte
marcajul european de conformitate CE, prevazut la art. 8 alin.
(1) si în anexa nr. 3 lit. A, care atesta conformitatea
acestuia cu prevederile prezentei hotarâri, inclusiv cu
procedurile de evaluare a conformitatii descrise în anexa
nr. 4.
(2) În caz de divergenta, producatorul, reprezentantul
sau autorizat stabilit în România sau într-un
stat membru al Uniunii Europene sau importatorul poate prezenta
un raport de încercari în care este atestata conformitatea
echipamentului electric cu prevederile cuprinse în art.
2 si în anexa nr. 1. Acest raport va fi întocmit
de un organism notificat, conform procedurii prevazute la art.
9.
(3) Pentru echipamentele electrice de joasa tensiune introduse
pe piata cu marcaj CE producatorul ori reprezentantul sau autorizat
stabilit în România sau într-un stat membru
al Uniunii Europene întocmeste si pastreaza dosarul tehnic
de conformitate, care va fi prezentat spre examinare, la cerere,
organului de control. În masura în care organele
de control considera necesar pentru întelegerea continutului
pot solicita traducerea în limba româna a unor documente
care însotesc echipamentele din import. În cazul
în care nici producatorul, nici reprezentantul sau autorizat
nu sunt stabiliti în România sau într-un stat
membru al Uniunii Europene, obligatia de a detine dosarul tehnic
de conformitate revine persoanei responsabile cu introducerea
pe piata a echipamentului electric.
(4) Conformitatea echipamentului electric de joasa tensiune
cu cerintele prezentei hotarâri trebuie certificata printr-o
declaratie de conformitate EC emisa de producator ori de reprezentantul
sau autorizat stabilit în România sau într-un
stat membru al Uniunii Europene, al carei continut este prevazut
în anexa nr. 5."
8. Alineatul (1) al articolului 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Producatorul sau reprezentantul sau autorizat
stabilit în România sau într-un stat membru
al Uniunii Europene aplica într-un mod vizibil, usor lizibil
si durabil marcajul CE pe echipamentul electric de joasa tensiune
sau, daca acest lucru nu este posibil, pe ambalaj, pe instructiunile
de exploatare sau pe certificatul de garantie."
9. Alineatul (3) al articolului 8 va avea urmatorul cuprins:
"(3) În cazul în care una sau mai multe dintre
aceste reglementari permit producatorului, pentru o perioada
de tranzitie, sa aleaga reglementarile aplicabile, marcajul
CE va indica conformitatea numai cu reglementarile aplicate
de producator. În acest caz datele de identificare al
reglementarilor aplicate, asa cum au fost ele publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, trebuie sa fie mentionate
în documentele, notele sau instructiunile prevazute de
reglementari si care însotesc echipamentele electrice."
10. Alineatul (6) al articolului 8 va avea urmatorul cuprins:
"(6) Daca neconformitatea descrisa la alin. (5) continua,
organele de control vor lua masurile necesare pentru a restrictiona
sau a interzice introducerea pe piata a echipamentului electric
sau pentru a se asigura ca acesta a fost retras de pe piata
în conformitate cu procedura descrisa la art. 6."
11. Articolul 9 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Recunoasterea laboratoarelor si/sau a organismelor
care pot întocmi rapoarte de încercari conform art.
7 alin. (2) se face de catre Ministerul Economiei si Comertului
pe baza unei metodologii de evaluare proprii, aprobate prin
ordin al ministrului economiei si comertului.
(2) Listele organismelor/laboratoarelor recunoscute în
conditiile prevazute la alin. (1) se aproba prin ordin al ministrului
economiei si comertului si se actualizeaza periodic.
(3) Listele cuprinzând organismele recunoscute în
conditiile prevazute la alin. (1) pentru efectuarea rapoartelor
de încercari prevazute la art. 7 alin. (2), inclusiv modificarile
si/sau actualizarile acestora, se transmit de catre Ministerul
Economiei si Comertului statelor membre ale Uniunii Europene
si Comisiei Europene."
12. Alineatul (1) al articolului 13 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 13. - (1) Pâna la data intrarii în vigoare
a Protocolului la Acordul european privind evaluarea conformitatii
si acceptarea produselor industriale dintre România si
Uniunea Europeana, denumit în continuare PECA, se admite
introducerea pe piata atât a echipamentelor electrice
cu marcaj CE, cât si a celor cu marcajul national de conformitate
CS în conditiile prevazute de prezenta hotarâre."
13. Alineatul (1) al articolului 14 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 14. - (1) Pâna la data intrarii în vigoare
a PECA, se admite introducerea pe piata a echipamentelor electrice
cu marcaj CS, aplicat în conditiile prevazute de prezenta
hotarâre pentru marcajul CE. Elementele de identificare
a marcajului CS sunt prevazute în anexa nr. 3 lit. B."
14. Dupa alineatul (2) al articolului 14 se introduce un nou
alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Pâna la termenele stabilite la alin. (1), pentru
realizarea sarcinilor prevazute la art. 7 alin. (2), Ministerul
Economiei si Comertului aproba lista organismelor recunoscute
în baza unei proceduri proprii. Listele laboratoarelor/organismelor
recunoscute conform prevederilor art. 9 alin. (1) si (2) se
publica în Monitorul Oficial al României, Partea
I. Aceste laboratoare/organisme se înscriu în Registrul
organismelor recunoscute."
15. Articolul 16 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 16. - Începând cu data aderarii la Uniunea
Europeana vor fi admise la comercializare numai echipamentele
electrice de joasa tensiune care poarta marcajul CE."
16. Alineatul (1) al articolului 18 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 18. - (1) Prezenta hotarâre intra în
vigoare la 30 de zile de la data publicarii în Monitorul
Oficial al României, Partea I, cu exceptia prevederilor
art. 4 alin. (5) si (6) si art. 6 alin. (4) si (5), care intra
în vigoare la data aderarii la Uniunea Europeana, si ale
art. 9 alin. (3), care se aplica de la data intrarii în
vigoare a PECA."
17. Dupa articolul 18 se introduce un nou articol, articolul
19, cu urmatorul cuprins:
"Art. 19. - Prezenta hotarâre transpune Directiva
Consiliului 73/23/EEC privind armonizarea legislativa a statelor
membre referitoare la echipamentele electrice destinate utilizarii
în anumite limite de tensiune, amendata de Directiva Consiliului
93/68/EEC."
18. Punctul 9 al anexei nr. 2 se abroga.
19. Punctul 1 al anexei nr. 4 va avea urmatorul cuprins:
"1. Producatorul ori reprezentantul sau autorizat stabilit
în România sau într-un stat membru al Uniunii
Europene asigura si declara ca echipamentele electrice de joasa
tensiune satisfac cerintele de securitate care sunt aplicabile.
Producatorul ori reprezentantul sau autorizat stabilit în
România sau într-un stat membru al Uniunii Europene
trebuie sa aplice marcajul CE pe fiecare produs si sa întocmeasca
în scris o declaratie de conformitate EC."
20. Anexa nr. 5 va avea urmatorul cuprins:
"DECLARATIA DE CONFORMITATE EC
Declaratia de conformitate EC trebuie sa contina
urmatoarele elemente:
a) numele si adresa producatorului sau reprezentantului sau
autorizat stabilit în România ori într-un
stat membru al Uniunii Europene;
b) descrierea echipamentului electric;
c) referirea la standardele armonizate;
d) daca este cazul, referirea la specificatiile în baza
carora este declarata conformitatea;
e) identificarea semnatarului împuternicit sa încheie
acte juridice în numele producatorului sau al reprezentantului
sau autorizat stabilit în România ori într-un
stat membru al Uniunii Europene;
f) ultimele doua cifre ale anului în care marcajul CE
a fost aplicat."
Art. II. - Hotarârea
Guvernului nr. 457/2003, cu modificarile si completarile aduse
prin prezenta hotarâre, se va republica în Monitorul
Oficial al României, Partea I, dându-se textelor
o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
---------------
Ministrul economiei si comertului,
Dan Ioan Popescu
p. Ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei,
Ion Giurescu,
secretar de stat
Bucuresti, 18 decembrie 2003.
Nr. 1514
[sus]
|