Întrebări frecvente şi răspunsuri

• Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă
• Prevenirea accidentelor
  
• Probleme ale sănătăţii în muncă
• Probleme psihosociale
• Proceduri în caz de urgenţă şi prim ajutor
  

Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă

Care este legislaţia relevantă pentru sectorul educaţie?

Directiva Consiliului 89/391/CEE din 12 iunie 1989, referitoare la introducerea măsurilor pentru încurajarea îmbunătăţirilor securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, este numită uneori „directiva cadru”. Această directivă, preluată prin Legea Securităţii şi sănătăţii în muncă, are mai multe cerinţe cheie.

• Angajatorii trebuie să evalueze riscurile pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor. În lumina rezultatelor obţinute din această evaluare, angajatorii trebuie să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea riscurilor în muncă.
• Fiecare angajator trebuie să asigure sănătatea şi securitatea angajaţilor în fiecare aspect legat de muncă.
• Angajaţii au dreptul să fie consultaţi de angajatorul lor.
• Angajaţii au dreptul să primească o instruire adecvată şi specializată în probleme legate de sănătate şi securitate.
• În situaţia unui pericol grav şi imediat care nu poate fi evitat, lucrătorii pot opri lucrul şi părăsi locul de muncă.
• De asemenea, angajaţii sunt responsabili pentru cooperarea în probleme de SSM şi respectarea acestor măsuri.

De asemenea, există legislaţie relevantă pentru:

• Locuri de muncă  - Directiva 89/654/CEE, transpusă prin Hotarârea de Guvern nr. 1091 din 16/08/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă  
• Agenţi cancerigeni (90/394/CEE) transpusă prin Hotarârea de Guvern nr. 1093 din 16/08/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă
• Agenţi biologici – Directiva 2000/54/CE transpusă prin Hotărârea de Guvern nr. 1092 din 16/08/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă
• Agenţi chimici –Directiva 98/24/CE transpusă prin Hotărârea nr. 1218 din 06/09/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate si sănătate în munca pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenta agenţilor chimici
• Manipulare manuală - Directiva 90/269/CEE transpusa prin Hotărârea de Guvern nr. 1051/9.08.2006 privind cerinţele minime de securitate si sănătate pentru manipularea manuala a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare.
• Echipamente individuale de protecţie – Directiva nr. 89/656/CEE transpusă prin Hotărârea de Guvern nr. 1048 din 09/08/2006 privind cerinţele minime de securitate si sănătate pentru utilizarea de câtre lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă

Sănătate şi securitate: cine este responsabil?

Angajatorii au responsabilitatea de a respecta cerinţele legale pentru securitatea şi sănătatea la locul de muncă. Ei trebuie să asigure protecţia sănătăţii şi securităţii atât a angajaţilor (cei care predau şi cei care nu predau) precum şi al celor care nu sunt angajaţi (elevi, vizitatori). De asemenea, angajaţii au un rol de jucat în realizarea unor condiţii bune de securitate şi sănătate.

De ce trebuie să fie implicaţi angajaţii?

Consultarea forţei de muncă este o cerinţă a Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă. Reprezentanţii lucrătorilor au un rol important şi drepturi legale specifice. Angajaţii trebuie să fie consultaţi cu privire la măsurările de sănătate şi securitate, precum şi înainte de introducerea tehnologiilor sau produselor noi.

Utilizarea cunoştinţelor lucrătorilor asigură identificarea corectă a pericolelor şi a soluţiilor practice aplicabile. Consultarea ajută la asigurarea faptului că lucrătorii îşi asumă procedurile şi îmbunătăţirile privind securitatea şi sănătatea.

Cum poate fi gestionată securitatea şi sănătatea în muncă?

Succesul activităţii de securitate şi sănătate în muncă (SSM) implică toţi participanţii, cuprinzând responsabilii cu prevenirea, profesorii, elevii, părinţii şi personalul auxiliar. Activitatea SSM trebuie să fie o temă vizibilă şi permanentă (de exemplu, prin campanii, proiecte în clasă, activităţi incluse în programă). De asemenea un bun management necesită o abordare sistematică a SSM care include evaluarea riscurilor şi o analiză continuă.

Ce este evaluarea riscurilor?

Angajatorii au obligaţia de a evalua riscurile pentru securitate şi sănătate şi de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea nivelului de protecţie a lucrătorilor. Această procedură se numeşte evaluarea riscurilor şi implică identificarea pericolelor şi stabilirea riscurilor asociate.

Cine trebuie să răspundă de evaluarea riscurilor?

Nivelul la care se va efectua evaluarea riscurilor şi managementul riscurilor va varia în funcţie de statul membru şi de tipul de instituţie. Nu este posibil să existe o evaluare generală a riscurilor. Trebuie să fie analizate riscurile specifice din fiecare instituţie, iar evaluarea riscurilor pentru o grădiniţă va diferi foarte mult de aceea pentru o universitate.

Persoana desemnată să efectueze evaluarea riscurilor trebuie să cunoască atât procesul de efectuare a evaluării riscurilor cât şi instituţia respectivă. Este vitală cooperarea cu forţa de muncă. Eşecul implementării schimbărilor după efectuarea unei evaluări a riscurilor, pate însemna, literal, adăugarea unei insulte la rănire.

Ce sunt pericolul, riscul şi vătămarea?

• Un pericol este ceva care poate cauza o vătămare
• Riscul este posibilitatea ca să se producă o vătămare
• Vătămarea este o consecinţă negativă pentru securitate şi sănătate (de exemplu, rănire sau boală)

Ce trebuie să cuprindă evaluarea riscurilor?

Orice evaluare a riscurilor trebuie să cuprindă toţi angajaţii din instituţiile de învăţământ, incluzând profesorii, personalul administrativ, personalul de management al incintei şi personalul de întreţinere. Evaluarea riscurilor trebuie să ţină seama şi de elevii şi vizitatorii şcolii, deoarece aceştia pot fi afectaţi direct sau indirect de pericolele SSM.
 
Când în incintă există angajaţi ai altei organizaţii, este de datorita ambilor angajatori să coopereze pentru a sigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor.

În instituţiile de învăţământ pot lucra următoarele persoane:

• Profesori
• Asistenţi care nu predau (asistenţi la clasă, asistenţi pentru cei cu nevoi speciale, ajutoare pentru părinţi, asistenţi bilingvi)
• Surori la infirmerie
• Asistenţi tehnici (în laborator, clasele de artă, ateliere)
• Bibliotecar
• Personalul de întreţinere şi angajat prin contract
• Funcţionari (de exemplu, secretara şcolii)
• Îngrijitori
• Bucătari
• Personalul de la bucătărie (de exemplu, persoane la curăţat)
• Asistente sociale (Asistente pentru masă)
• Personalul de curăţenie
• Specialişti ajutători (de exemplu, psihologi specializaţi în comportament, profesori specialişti, psihologi specializaţi în educaţie, asistenţi sociali)
• Personal de management în educaţie din partea autorităţilor, incluzând consilieri, inspectori
• Directori
• Sora medicală a şcolii şi alt personal medical (permanent sau în vizită) care poate cuprinde terapeuţi în probleme ale vorbirii, terapeuţi în probleme profesionale, psihoterapeuţi
• Personal de instruire (incluzând profesori pentru instruire, asistenţi care nu predau, studenţi care fac practică)
• Preoţi (în şcolile de religie)
• Funcţionar de legătură din infirmerie şi şcoli speciale
• Vizitatori

Cum să fac o evaluare a riscurilor?

Evaluarea riscurilor poate fi realizată într-o serie de etape.

1 – Căutaţi riscurile
Gândiţi vă la activitatea care trebuie să fie efectuată şi la materialele, echipamentele şi substanţele chimice care se utilizează. Ce poate cauza o vătămare? De exemplu:

• Violenţa din partea copiilor adresată personalului
• Proiectarea greşită a sălii de clasă care poate cauza afecţiuni musculo-scheletice
• Suprafeţe fierbinţi în bucătăria şcolii
• Radiaţii în laboratoarele universităţii
• Pericole în construcţii, de la contractorii în construcţii care lucrează în incintă.

Cuprindeţi toate activităţile relevante (de exemplu, sport, lecţii şi experimente de laborator, furnizarea alimentelor în zona bucătăriei, întreţinerea de către personalul auxiliar, activitatea la calculator în biroul personalului, excursii în afara şcolii) deoarece fiecare are pericole şi riscuri specifice pe lângă procesele comune şi permanente cum este predarea în sălile de clasă.

Gândiţi vă la activitatea efectuată şi la materialele, echipamentele şi substanţele chimice utilizate. Cuprindeţi toate elementele relevante. Stabiliţi condiţiile de muncă pentru orice elemente cu potenţial de vătămare. Este important ca examinarea să fie cât mai extinsă posibil, astfel încât să fie incluse toate pericolele. Trebuie acordată atenţie faptului că şi elevii şi vizitatorii pot fi vătămaţi de aceleaşi pericole ca şi personalul expus.

Următoarea abordare poate ajuta la identificarea locurilor cu probleme:

• Consideraţi zona geografică (de exemplu, clasă cu clasă),
• Consideraţi tipul de pericol (de exemplu, fizic, chimic, biologic, psihosocial),
• Consideraţi activitatea (de exemplu, îngrijitor, persoană de serviciu, secretar, profesor),
• Verificaţi documentele (de exemplu, registrul de accidente) pentru a identifica problemele,
• Întrebaţi lucrătorii!

2 – Stabiliţi cine poate fi vătămat şi cum
Gândiţi vă la toţi care ar putea fi vătămaţi. Aceasta înseamnă nu numai angajaţii, ci şi contractorii, persoanele independente, studenţii, elevii şi vizitatorii. Analizaţi cine şi cât de mulţi pot fi vătămaţi, precum şi modul în care se poate întâmpla.

Anumite categorii de personal sunt expuse la riscuri mai mari decât altele. În principal, vulnerabilitatea lor este legată de starea fizică sau de vârsta lor.

• Angajaţii mai în vârstă pot avea capacitate diminuată de a face faţă certurilor şi zgomotului produs de copiii mici, care la rândul lor îi poate face mai predispuşi la stres. Din punct de vedere fizic, ei pot avea mai multe probleme, de exemplu, când trebuie să ridice greutăţi (copii sau materiale) deşi este un risc ce priveşte şi pe copii: o ţinută bună este importantă la toate vârstele.
• Personalul mai tânăr poate avea mai puţină experienţă. Aceasta poate să le aducă un stres suplimentar. Informaţiile, instruirea şi sprijinul din partea colegilor lor reprezintă principalii factori pentru a-i ajuta în greutăţile posibile ale experienţelor începutului în învăţământ.
• Un grup vulnerabil sunt femeile însărcinate. Protecţia acestor angajate este subiectul unei directive specifice (92/85) care a fost transpusă în legislaţia naţională din fiecare stat membru. Trebuie acordată o atenţie deosebită analizei riscurilor şi a poziţiei lor la muncă. Ele nu pot ridica greutăţi considerabile (de exemplu, copii), nu pot lucra cu substanţe periculoase, nu pot fi expuse la agenţi biologici sau la vibraţii.

3 – Analizaţi riscurile şi hotărâţi acţiunile
Analizaţi modul în care un pericol poate produce vătămare sau rănire şi cât de gravă poate fi rănirea. Studiaţi măsurile de control care există deja şi dacă sunt suficiente. Accentul managementului riscurilor, eficient din punct de vedere al costului şi realizabil, trebuie să se concentreze pe protecţia colectivă şi măsuri preventive.

Dacă este probabil ca o persoană să fie vătămată:

• Pericolul poate fi eliminat complet?
• Riscul poate fi redus sau controlat (de exemplu prin înlocuirea unui pericol cu ceva mai puţin periculos)?
• Se pot lua măsuri de protecţie pentru protejarea tuturor persoanelor expuse riscurilor?
• Este necesar echipament de protecţie individuală pentru protejarea lucrătorilor de un risc ce nu poate fi controlat adecvat prin măsuri preventive colective? Măsurile de protecţie individuală trebuie să fie utilizate numai ca ultimă opţiune.

Ce trebuie să fac după ce am făcut evaluarea riscurilor?

1 – Luaţi măsuri!
Evaluarea riscurilor este prima etapă pentru un management reuşit al riscurilor. Fără o evaluare adecvată a riscurilor, succesul managementului sănătăţii şi securităţii nu este posibil. După efectuarea evaluării riscurilor, se face lista, în ordinea priorităţii, a măsurilor preventive necesare apoi se iau măsuri, proces care implică lucrătorii şi reprezentanţii acestora. Urmărirea problemelor de bază reprezintă modul cel mai eficient din punct de vedere al costurilor pentru managementul riscurilor. Găsirea unei soluţii pentru situaţia periculoasă trebuie să respecte întotdeauna ierarhia măsurilor:

1. Se evită pericolul;
2. Se înlocuieşte pericolul cu un proces sau un material nepericulos sau mai puţin periculos;
3. Măsuri de protecţie colectivă;
4. Măsuri de protecţie individuală.

Intervenţiile trebuie să fie stabilite de comun acord cu forţa de muncă (direct sau prin reprezentanţii pentru securitate ai lucrătorilor). Soluţiile convenite trebuie să fie aplicate practic, controlate şi evaluate cu atenţie. Informaţiile obţinute din evaluarea riscurilor trebuie să fie comunicate persoanelor potrivite. De exemplu, dacă se identifică violenţa ca un risc semnificativ pentru personal, atunci este necesar să fie consultate poliţia sau alte autorităţi din domeniu.

2 – Monitorizaţi şi verificaţi rezultatele
Este important să se efectueze o analiză pentru a determina care intervenţii sunt reuşite şi care nu şi pentru a vedea care se potrivesc cel mai bine pentru acea instituţie de învăţământ.
 
Evaluaţi eficacitatea măsurilor de reducere, asiguraţi vă că riscurile au fost reduse adecvat şi că nu au fost create alte pericole. Modurile de lucru se schimbă şi ca urmare se schimbă şi pericolele şi riscurile. Când are loc o schimbare semnificativă, verificaţi dacă nu există pericole noi care trebuie analizate. Dacă este necesar, repetaţi evaluarea riscurilor.

3 - Comunicaţi
Spuneţi oamenilor ce faceţi. Vorbiţi cu reprezentanţii lucrătorilor. Implicaţi i în procesul de evaluare a riscurilor şi spuneţi le ce faceţi pentru reducerea riscului.

Există evaluări specifice ale riscurilor pe care trebuie să le fac?

Pentru diferite riscuri care apar din sarcini de muncă specifice, pot fi necesare evaluări specifice ale riscurilor. Aceste se aplică personalului din sectorul educaţie în acelaşi fel în care se aplică la alte grupuri de lucrători. Când se efectuează evaluarea generală a riscurilor trebuie să fie luate în considerare şi cerinţele acestor reglementări specifice. Pentru sectorul educaţie, aceasta se aplică în special la substanţele periculoase (agenţi biologici şi chimici) şi afecţiunilor musculo-scheletice (durere de spate şi lucrul cu echipamente care au ecrane video).

Poate fi necesar ca un pericol specific să fie tratat în detaliu utilizând tehnici specifice de evaluare a riscurilor. De exemplu, poate fi necesar ca evaluarea riscului de violenţă într o şcoală cu copii care prezintă dificultăţi comportamentale să fie mai detaliată decât o evaluare într-o universitate.

Evaluarea riscurilor şi managementul riscurilor nu trebuie să omită pericolele pentru securitate şi sănătate ale unor grupuri specifice de personal. De exemplu, femeile însărcinate, mamele care alăptează şi persoanele cu dizabilităţi vor avea probleme care necesită soluţii diferite.

Este ceva obişnuit ca în instituţiile de învăţământ să se lucreze cu contractori externi. Această activitate, în special activitatea de construcţii, poate fi considerată cu un risc relativ scăzut în alte locuri, dar poate prezenta un risc ridicat în incintele şcolilor. Sunt necesare legături strânse şi o bună comunicare între contractor şi persoana responsabilă din instituţia respectivă. Nu trebuie să existe îndoieli în privinţa modului în care să fie gestionate sănătatea şi securitatea. Acest lucru este deosebit de important când se lucrează cu subcontractori.

Prevenirea accidentelor

Ce etape simple trebuie urmate pentru reducerea accidentelor?

O evaluare a riscurilor trebuie să identifice activităţile şi zonele care au un risc semnificativ de accidentare şi acestea vor varia în funcţie de vârsta elevilor şi de tipul de instituţie de învăţământ.
Totuşi, existe unele etape simple care se aplică tuturor şcolilor şi facultăţilor.

• Locurile de muncă din interior, indiferent că sunt săli de clasă, cancelarii sau bucătării trebuie să aibă ventilare, iluminat, umiditate şi spaţiu adecvate şi trebuie să fie ţinute curate;
• Dacă în instituţia de învăţământ intră vehicule, pentru acestea trebuie să existe trasee clare şi, dacă este posibil, pietonii trebuie să fie separaţi de vehicule;
• Zonele pietonale trebuie să fie bine întreţinute, în special pavajul. Şcolile trebuie să permită mişcări masive ale persoanelor;
• Trebuie acordată o grijă deosebită protecţiei împotriva căderilor din zone cum sunt balcoanele şi scările. Pentru protecţia copiilor mici poate fi necesară o balustradă de protecţie suplimentară;
• Ferestrele şi uşile transparente trebuie să fie marcate clar şi construite din material adecvat.

Care este tipul de accident cel mai frecvent?

În mod normal, alunecările şi împiedicările sunt cele mai obişnuite tipuri de accidente şi, în instituţiile de învăţământ unde pot fi mulţi tineri care se mişcă într un spaţiu relativ mic, riscul este mai mare decât la alte locuri de muncă. Reducând riscul acestor tipuri de accidente, puteţi reduce numărul de accidente care se produc în şcoala sau facultatea dumneavoastră.

Ca parte a evaluării riscurilor trebuie să se aibă în vedere cauzele alunecărilor şi împiedicărilor şi mijloacele de reducere a producerii acestora. Acestea pot fi împărţite în mai mulţi factori de risc:

• De mediu (pardoseli, scări, pante etc.)
• De contaminare (apă, alimente, gunoi etc.)
• De organizare (sarcină, cultura securităţii, etc.)
• Încălţăminte
• Factori individuali (informare şi instruire, supraveghere etc.)

     
La evaluarea riscurilor trebuie să fie luat în considerare fiecare factor de risc şi trebuie să se ia măsura potrivită pentru eliminarea riscului. De exemplu:

• Se nivelează suprafeţele neregulate pentru reducerea riscului de împiedicare;
• Se asigură curăţenia regulată şi trebuie să existe un sistem de acţiune dacă există scurgeri;
• Se educă lucrătorii şi elevii pentru identificarea riscurilor potenţiale şi a acţiunilor în cazul în care văd un pericol de alunecare;
• Se aplică practic o politică a „pantofilor sensibili”.
• Se ţine seama de TOŢI membrii personalului şi TOŢI elevii (poate fi personal cu dizabilităţi, iar unii elevi, de exemplu, copiii foarte mici, pot avea nevoi speciale).

Cum lucrez cu contractorii?

Multe şcoli utilizează contractori pentru diferite activităţi, variind de la repararea şi întreţinerea clădirilor la funcţii cheie cum sunt furnizarea alimentaţiei şi curăţenia. Deoarece în şcoală pot exista grupuri de vârstă vulnerabile, sănătatea şi securitatea trebuie să fie gestionate corect, în special când în incinta scolii există persoane străine. Legislaţia atribuie îndatoriri atât angajatorului cât şi contractorului pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii celor care pot fi afectaţi de activitate (de exemplu, personalul, elevii).

În mod normal, angajatorul, prin persoana responsabilă cu securitatea instituţiei de învăţământ, trebuie să asigure:

• Competenţă şi proceduri de sănătate şi securitate ale contractorului înainte de începerea contractului;
• Comunicarea clară între şcoală şi contractor pentru protejarea securităţii lucrătorilor şi copiilor (aceasta incluzând examinarea, planificarea procesului şi normarea muncii (de exemplu, în cazul în care zonele care trebuie să fie întreţinute sunt utilizate de alte persoane din şcoală, cum sunt copiii care utilizează terenul de joacă în momentul în care se efectuează activitatea de întreţinere);
• Contractorii cunosc procedurile de urmat şi riscurile suplimentare ale lucrului în instituţii de învăţământ;
• Personalul şcolii ţine elevii în afara zonei de lucru;
• Echipamentele utilizate (ale contractorilor sau ale şcolii) sunt adecvate;
• Pe durata activităţii sunt respectate toate măsurile de prevenire pentru securitatea personalului şi a copiilor;
• La sfârşitul contractului, o încheiere satisfăcătoare a muncii şi un schimb de documentaţii de securitate.

La evaluarea riscului trebuie să includ activităţile de întreţinere?

Întreţinerea şi repararea clădirilor şcolilor poate fi o sarcină continuă cu un îngrijitor din şcoală sau cu contractori din afară. Indiferent care este situaţia, activitatea de întreţinere trebuie să fie întotdeauna inclusă în evaluarea riscurilor. De exemplu, trebuie luată în considerare munca legată de întreţinerea zilnică, cum sunt curăţenia şi reparaţiile minore. Lucrătorii şi elevii trebuie să fie protejaţi de orice pericole specifice (de exemplu, lichide toxice de curăţat). Depozitarea substanţelor şi uneltelor poate avea o importanţă deosebită.

Ce consideraţie trebuie acordată securităţii şi sănătăţii în laboratoare?

La evaluarea riscurilor trebuie să fie identificate pericolele specifice din laboratoare. Nivelul de educaţie va influenţa mult tipul de pericol şi gradul de risc, dar există unele elemente comune:

• Substanţele periculoase, uneltele şi echipamentele trebuie să fie depozitate în siguranţă pentru a împiedica utilizarea neautorizată.
• Echipamentele ştiinţifice din laboratoare trebuie să fie întreţinute regulat;
• Pentru utilizare în caz de urgenţă trebuie să existe echipamente adecvate, de exemplu duşuri de urgenţă.
• Instrucţiunile scrise trebuie afişate clar şi regulile de securitate trebuie subliniate. Instrucţiunile de securitate trebuie să fie prezentate oral şi afişate la începutul fiecărei experienţe.
• Profesorii trebuie să reprezinte exemple bune prin comportarea lor.

Care sunt problemele cheie legate de securitatea în atelierul şcolii?

Atelierele sunt locurile unde este cel mai probabil ca studenţii şi elevii să fie expuşi la mecanisme periculoase. Operatorul maşinilor trebuie să cunoască toate instrucţiunile de utilizare a acestora şi toate cerinţele de întreţinere şi de securitate. Trebuie să se furnizeze îmbrăcăminte de protecţie şi echipamente individuale de protecţie adecvate (de exemplu, protecţia ochilor). Maşinile şi uneltele trebuie să fie verificate şi întreţinute regulat. Trebuie să existe supraveghere permanentă suficientă.
 

Probleme ale sănătăţii în muncă

Elevii reprezintă un risc deosebit pentru personal?

Vârsta copiilor poate afecta riscul la care sunt expuşi lucrătorii din sectorul educaţie. De exemplu:

• Copiii pot fi purtători de boli infecţioase cum este varicela care pot fi transmise personalului care nu este imunizat.
• Ridicarea şi purtarea copiilor, în special al celor mici sau al celor cu nevoi speciale, poate conduce la un risc mărit de afecţiuni musculo-scheletice.
• Lucrul cu adolescenţii poate conduce la un risc mai mare de violenţă decât la alte grupuri.

Ce cauzează afecţiunile musculo-scheletice?

Activităţile care pot cauza afecţiuni mulsculo-scheletice sunt dactilografierea într-o poziţie proastă, mişcările repetate foarte des, presiunea manuală directă pe ţesuturile corpului, organizarea proastă a muncii (şi modul în care o percep lucrătorii), scrierea pe tablă la înălţimi mai mari decât nivelul umerilor etc.

Manipularea manuală implică mişcarea cu mâna sau prin forţa corpului a unor greutăţi mari şi trebuie să fie evitată. În sectorul educaţie, există un risc mare de răniri ale spatelui în cazul în care copiii sunt ridicaţi deoarece aceste greutăţi se mişcă! De asemenea, mutarea echipamentelor sportive pot expune lucrătorii şa riscul de dureri de spate.

Afecţiunile membrelor superioare legate de muncă pot proveni dintr-o proiectarea ergonomică proastă a locurilor de muncă şi a posturilor de lucru, de exemplu de la lucrul la calculator în biroul şcolii sau de la scrierea pe tablă la înălţimi mai mari decât înălţimea umerilor.

Ce măsuri trebuie luate pentru prevenirea afecţiunilor musculo-scheletice??

• Evitaţi riscul de afecţiuni musculo-scheletice (AMS);
• Evaluaţi riscurile de AMS care pot fi evitate;
• Combateţi riscurile de AMS la sursă;
• Adaptaţi munca la individ (de exemplu, furnizând unelte şi echipamente adecvate şi îmbunătăţind locurile de muncă);
• Adaptaţi progresul tehnic;
• Înlocuiţi elementele periculoase cu cele nepericuloase sau mai puţin periculoase;
• Elaboraţi o politică globală de prevenire coerentă (inclusiv supraveghere medicală, tratament medical şi reabilitare dacă este necesar);
• Măsurile de prevenire colective au prioritate faţă de măsurile de prevenire individuale;
• Asiguraţi formarea şi perfecţionarea lucrătorilor.

Care sunt cerinţele pentru amenajări care să asigure bunăstarea lucrătorilor?

Directiva Consiliulu 89/654/CEE din 30 noiembrie 1989 a adoptat cerinţele minime pentru încurajarea îmbunătăţirilor, în special în mediul de muncă, pentru asigurarea unui nivel mai bun de protecţie a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor. Printre alte cerinţe sunt:

• Prevederea unor camere de odihnă cu facilităţile adecvate şi a unor zone pentru nefumători;
• Prevederea unor echipamente sanitare (vestiare, dulapuri, duşuri, chiuvete, WC-uri), după cum este necesar conform naturii muncii;
• Organizarea locurilor de muncă pentru a ţine seama de lucrătorii cu handicap (această prevedere se aplică în special la uşi, coridoare, scări, duşuri, chiuvete, WC-uri şi locurile de muncă utilizate sau ocupate direct de persoanele cu handicap).

Cerinţe mai specifice vor depinde de statele membre şi de mărimea şi tipul instituţiei de învăţământ. Trebuie să contactaţi autoritatea relevantă.

Probleme psihosociale

Ce înţelegem prin psihosocial?

Sectorul învăţământ diferă de alte ramuri de activitate prin aceea că la locul de muncă există mulţi tineri care pot avea nevoi speciale. Această caracteristică înseamnă că personalul (nu numai profesorii) este expus riscului de stres şi violentă legate de muncă. Hărţuirea poat fi o problemă în instituţiile de învăţământ, la fel ca în orice alt loc de muncă. Când vorbim de probleme psihosociale, înţelegem:

• Stresul legat de muncă se produce atunci când solicitările mediului de muncă depăşesc capacitatea lucrătorilor de a le face faţă (sau de a le controla). Nu este o boală, dar poate conduce la afecţiuni mentale şi fizice.
• Violenta în muncă este orice incident în care o persoană este abuzată, ameninţată sau agresată la locul de muncă şi care pune în pericol securitatea, sănătatea, bunăstarea sau performanţele în muncă ale acesteia. Ea cuprinde insulte, ameninţări, sau agresiune fizică sau psihică exercitată de persoane din afara organizaţiei împotriva unei persoane aflată la locul de muncă.
• Hărţuirea este un comportament repetat, iraţional, îndreptat către un angajat sau un grup de angajaţi, care creează un risc pentru sănătate şi securitate. Se menţionează că hărţuirea este „internă” (adică, din partea unei persoane din interiorul organizaţiei) iar violenţa este „externă” (de exemplu, din partea unui copil).

Ce este stresul legat de muncă?

Stresul legat de muncă se produce atunci când solicitările mediului de muncă depăşesc capacitatea lucrătorilor de a le face faţă (sau de a le controla). Nu este o boală dar poate conduce la afecţiuni mentale şi fizice. Stresul legat de muncă este un simptom al unei probleme organizatorice, nu al unei slăbiciuni individuale. Stresul poate afecta toţi angajaţii din sectorul învăţământ, nu numai pe profesori.

Ce cauzează stresul legat de muncă la profesori?

Există multe surse de stres la profesori. Unele dintre acestea sunt prezentate mai jos:

• Presiuni privind abilităţile profesionale (de exemplu, introducerea unor metode noi de predare, modificări ale programei şi ale cursurilor);
• Presiuni economice (salariu necorespunzător, nesiguranţa serviciului);
• Elevii (de exemplu, numărul crescut de elevi într-o clasă, lipsa de motivare, atenţie şi interes a elevilor, realizarea unor noi obiective de predat sau de atingere a unor noi niveluri ale elevilor);
• Relaţii dificile părinte/profesor (poate din noile cerinţe privind rolurile profesorului sau din participarea din ce în ce mai scăzută a părintelui);
• Planificare şi programare slabă (de exemplu, restructurare continuă, reforme frecvente în sistemul de educaţie profesional, trecerea de la munca individuală la muncă de echipă, lipsă de personal şi subvenţii slabe, ierarhie administrativă puternică cu lipsă de sprijin, resurse financiare insuficiente);
• Presiuni sociale şi personale (cum ar fi preocuparea pentru calitatea educaţiei, lipsă de coerenţă între scopurile personale şi obligaţiile profesionale, nerecunoaştere şi dezaprobare, lipsă de respect public);
• Şcoala ca un loc de muncă stresant (de la sarcini de muncă şi ore de muncă excesive, lipsa de timp, lipsa de control şi autonomie, zgomotul mediului înconjurător, ventilaţie proastă, lipsa de solidaritate şi de morală, prea multe materiale de scris şi îndatoriri administrative).

Cum poate fi controlat stresul în educaţie?

În educaţie stresul este unul dintre cele mai importante riscuri pentru sănătate. Şcolile sunt locuri din ce în ce mai stresante. Nivelul stresului raportat în meseria de profesor este mult peste media pentru industrie, alte servicii şi societate în general.

Pentru a face faţă unora dintre aceste probleme trebuie să fie introduse modificări organizatorice şi instituţionale, deşi nu există o singură cauză a stresului şi deci nu pot fi soluţii simple. Mai jos sunt prezentate şapte etape pentru reducerea stresului:

1. Analiza adecvată a riscurilor;
2. Planificarea atentă a acţiunilor preventive;
3. Combinarea măsurilor orientate către muncă şi a celor orientate către lucrător;
4. Soluţii specifice contextului;
5. Utilizarea unor specialişti externi corespunzători;
6. Dialog social efectiv, parteneriat şi implicarea lucrătorilor;
7. Acţiuni preventive susţinute şi sprijinul conducerii superioare.

    
Pentru identificarea nivelurilor de stres şi pentru dezvoltarea strategiilor de rezolvare poate fi utilizată evaluarea stresului prin chestionare relevante. De asemenea, este utilă conversaţia cu colegii şi stabilirea duratei pentru fiecare activitate. Pot fi de ajutor discuţiile cu şeful catedrei şi cu directorii. De asemenea, în aceste situaţii, sindicatele profesorilor îşi pot susţine membrii.

Ce este violenţa în muncă?

Violenţa la muncă este un incident în care o persoană este abuzată, ameninţată sau atacată la locul de muncă şi care pune în pericol securitatea, sănătatea, bunăstarea sau performanţa în muncă a acesteia. Ea cuprinde insulte, ameninţări sau agresiune fizică şi psihică, exercitată de persoane din afara organizaţiei împotriva unei persoane aflată la locul de muncă. Violenţa poate avea o dimensiune rasială sau sexuală. Pentru personal, violenţa este o problemă de securitate şi sănătate şi trebuie să fie tratată la nivelul organizaţiei. Nu este o problemă a individului.

În general, un act de violenţă apare într-o situaţie unde există o tensiune sau presiune foarte ridicată sau suprimată şi în care sunt în joc probleme personale. Un conflict care nu a fost rezolvat corespunzător poate escalada către violenţă. Lucrătorii din sectorul educaţie pot fi victimele violenţei deoarece agresorii îi văd ca „reprezentanţi” a instituţiei sau sistemului.

Elevii, foştii elevi, părinţii, vizitatorii sau intruşii pot iniţia violenţă împotriva personalului din sectorul educaţie. Nu numai profesorii suferă din cauza violenţei la locul de muncă, ci şi asistenţii, personalul de întreţinere, personalul pentru curăţenie, bucătarii, secretarele şi alt personal ajutător.

Care sunt activităţile care expun cel mai mult personalul la risc de violenţă?

Lucrătorii sunt expuşi cel mai mult riscului de violenţă atunci când serviciile lor implică:

• Tratarea directă cu elevii şi/sau tutorii acestora,
• Muncă la ore târzii sau de unul singur,
• Vizite în afara şcolii sau acasă la elevi, sau
• Lucrul cu copii cu nevoi speciale.

Ce se poate face pentru a reduce riscul de violenţă pentru personal?

Riscurile trebuie să fie identificate înainte de a începe activitatea – trebuie să fie determinate vulnerabilităţile şi să fie aplicate practic măsurile potrivite pentru managementul lor, pe baza informaţiilor disponibile despre bune practici. Dacă este necesar, trebuie să fie consultate autorităţile relevante. Personalul trebuie să fie informat despre riscurile posibile şi trebuie să fie instruit corespunzător.
 
În cele ce urmează se prezintă o listă de întrebări care ajută la identificarea zonelor în care se pot lua măsuri pentru reducerea riscului de violenţă pentru personal.

Proiectarea mediului

• Acolo unde există risc de violenţă se poate îmbunătăţi vizibilitatea şi iluminarea?
• Se poate controla mai bine accesul la locul de muncă, iar vizibilitatea şi intrările pot fi îmbunătăţite pentru a permite verificarea vizitatorilor?
• Se pot înlocui uneltele, instrumentele echipamentele şi mobilierul care pot fi folosite ca arme?
• Pot fi îmbunătăţite măsurile de securitate fizică (de exemplu, alarmele)?
• Se poate realiza un mediu fizic pozitiv (de exemplu, culorile, controlul atmosferei)?

Măsuri administrative

• Politica anti-violenţă poate fi îmbunătăţită şi prezentată mai bine?
• Personalul, părinţii şi elevii sunt informaţi despre drepturile şi responsabilităţile lor?
• Există un comitet de securitate care poate analiza problema violenţei?
• Există proceduri adecvate în locul respectiv pentru cazul în care se produce un incident şi când au fost acestea revizuite ultima dată? Este adecvat procesul de păstrare a înregistrărilor, iar înregistrările sunt revăzute pentru a identifica modelele sau riscurile?
• Se poate îmbunătăţi comunicarea dintre lucrători şi conducere, în privinţa violenţei?
• În evaluarea riscurilor, problema violenţei este tratată corespunzător?
• Au fost adoptate practici de lucru mai sigure (de exemplu, escortarea colegilor, a celor ce lucrează până târziu, supravegherea elevilor de doi membri ai personalului acolo unde este posibil)?
• Numărul personalului este suficient pentru a asigura securitatea personalului?
• Personalul poate coopera pentru elaborarea propriilor metode de muncă?
• Există structuri de sprijin (de exemplu servicii de consiliere) în locul respectiv?
• Cum sunt supravegheaţi vizitatorii în incinta şcolii?

Strategii comportamentale

• Angajaţii sunt instruiţi pentru un răspuns non-violent şi rezolvarea conflictului?
• Sunt instruiţi pentru recunoaşterea semnelor timpurii şi potenţialului unor acte de violenţă?
• Sunt prevăzute servicii de educaţie psihologică pentru sfaturi şi consiliere?
• Elevii şi părinţii sunt implicaţi în elaborarea unei politici de toleranţă zero pentru violenţă, limbaj şi comportare discriminatorii sau hărţuire?
• Este încurajată dezvoltarea unui sentiment de cooperare?
• Sunt încurajate atitudinile pozitive, toleranţa şi respectul faţă de ceilalţi?
• Sunt popularizate bunele practici?

Creşterea cunoaşterii şi parteneriate

• Autorităţile sunt implicate în programe de creştere a cunoştinţelor relevante?
• Există cooperare între personalul şcolii, directori, părinţi, elevi, autorităţi şi sindicat?

Ce trebuie făcut în cazul producerii unui incident violent?

Este important să existe proceduri bine cunoscute care să fie urmate în cazul producerii unui incident violent, în scopul prevenirii unor vătămări suplimentare pentru victimă şi limitării deteriorărilor suferite. În această privinţă, este important ca:

• Persoana care a fost victima unei violenţe sau a fost martoră la un act de violenţă, să nu fie lăsată singură în orele ce urmează evenimentelor;
• Conducerea trebuie să se implice, să manifeste simpatie şi sprijin pentru victimă;
• Să se acorde victimei sprijin psihologic atât imediat cât şi ulterior în eventualitatea unui stres post-traumatic;
• Să se acorde sprijin victimei pentru procedurile administrative şi legale (de exemplu, cum să raporteze incidentul);
• Să se informeze ceilalţi lucrători;
• Să se revizuiască evaluarea riscurilor pentru identificarea unor măsuri suplimentare, dacă este necesar.

Care sunt consecinţele violenţei?

Violenţa în învăţământ nu afectează numai victimele directe, ci şi alte persoane care utilizează acelaşi mediu (personalul, copii şi tinerii). Reacţia persoanelor la actele de violenţă, indiferent dacă sunt victime sau observatori, poate depinde de personalitatea lor, de strategiile de reacţie învăţate, de mediul fizic şi de normele şi regulile de organizare. Răspunsurile imediate pot fi pasive (acceptare sau evitare) sau active (negociere, autoapărare fizică).

Consecinţele actelor de violenţă pentru persoane sunt:

• Vătămare fizică
• Stres
• Traumă emoţională
• Sentimente de neputinţă
• Lipsă de motivare.

    
Consecinţele pentru angajator/organizaţie sunt:

• Schimbare mai frecventă a personalului,
• Absenteism crescut şi concedii medicale
• Costuri de asigurare mai mari.

Ce este hărţuirea?

Hărţuirea este un comportament iraţional,  repetat, îndreptat asupra unui angajat sau un grup de angajaţi, care creează un risc pentru sănătate şi securitate.

În acest context prin „comportament iraţional” se înţelege acel comportament pe care o persoană raţională, ţinând cont de toate împrejurările, îl consideră că victimizează, umileşte, discreditează sau ameninţă; termenul de „comportament” include acţiuni individuale sau de grup. Ca mijloc de victimizare se poate folosi un sistem de muncă. Sintagma „risc pentru sănătate şi securitate”  se referă la riscul de afectare a sănătăţii mentale sau fizice a unui angajat.

Cum poate fi prevenită hărţuirea personalului?

Hărţuirea se previne cel mai bine prin dezvoltarea unei culturi a organizaţiei, cu standarde şi valori împotriva grosolăniei. Aceasta se poate realiza prin:

• Informarea tuturor despre ce este hărţuirea;
• Cercetarea întinderii şi naturii problemei;
• Formularea unei politici cu indicaţii clare pentru interacţiunea socială;
• Distribuirea efectivă a standardelor şi valorilor organizaţiei la toate nivelurile organizaţiei prin media cum sunt manuale pentru personal, şedinţe de informare, ziare;
• Asigurarea ca standardele şi valorile organizaţiei să fie cunoscute şi respectate de toţi angajaţii;
• Îmbunătăţirea responsabilităţii şi competenţei managementului în rezolvarea conflictului;
• Stabilirea unui contact independent pentru angajaţi;
• Implicarea angajaţilor şi a reprezentanţilor lor în evaluarea riscurilor şi în activităţile de prevenire a hărţuirii.

Proceduri în caz de urgenţă şi prim ajutor

Ce măsuri trebuie luate pentru protecţia contra incendiilor ?

În fiecare instituţie de învăţământ trebuie luate măsuri preventive adecvate împotriva incendiilor, cu proceduri de evacuare verificate regulat, căi de evacuare semnalate şi stingătoare de incendii şi echipamente similare controlate.

Măsurile necesare pot varia în funcţie de mărimea instituţiei de învăţământ şi de cerinţele statului membru, astfel că verificaţi la autoritatea respectivă.
În cazul unui incendiu în şcoală există unele puncte importante de urmărit.

• Faceţi evaluarea riscurilor (În ce locuri este mai probabil să apară un incendiu? De exemplu, laboratoarele, atelierele)  şi asiguraţi măsuri de prevenire adecvate.
• Efectuaţi regulat exerciţii de alarmă de incendiu (frecvenţa variază – verificaţi la autoritatea respectivă).
• Asiguraţi vă că toate lumea cunoaşte sunetul alarmei de incendiu şi ce trebuie să facă dacă sună alarma.
• Numiţi un responsabil cu paza contra incendiilor care se va ocupa de verificări, va ţine legătura cu pompierii şi va instrui restul personalului şi elevii în privinţa incendiilor.
• Numiţi persoanele responsabile cu evacuarea. Acestea trebuie să aibă registre de prezenţă şi să se asigure că au fost evacuaţi toţi din zona pentru care sunt responsabili.
• Asiguraţi căi de evacuare în caz de incendiu şi verificaţi ca ieşirile/culoarele să nu fie blocate, iar uşile să funcţioneze corect.
• Faceţi un plan de urgenţă şi afişaţi informaţii adecvate despre incendii.
• Verificaţi calitatea aparaturii de combatere a incendiilor şi întreţinerea acesteia.
• Faceţi verificări frecvente neanunţate pentru a confirma că sunt urmate regulile de securitate împotriva incendiilor.
• Ţineţi înregistrări. Acestea pot include procedurile de evacuare, testările echipamentelor utilizate contra incendiilor, exerciţiile de alarmă de incendiu, etc.
• Ţineţi legătura cu unitatea de pompieri.

Ce servicii de prim ajutor trebuie să existe în şcoli?

Primul ajutor poate salva vieţi şi poate împiedica agravarea rănirilor minore. Măsurile de prim ajutor nu trebuie să se aplice numai personalului şi elevilor, ci şi vizitatorilor şcolii. Elementele minime de prim ajutor sunt:

• trusă / post de prim ajutor, dotat adecvat;
• persoană responsabilă cu măsurile de prim ajutor;
• informaţii pentru angajaţi privind măsurile de prim ajutor.

Ce trebuie să conţină trusa de prim ajutor?

În mod normal, în funcţie de tipul riscurilor şi de numărul persoanelor existente, cerinţele variază în privinţa conţinutul măsurilor de prim ajutor. În mod tipic, cerinţele minime sunt: pansamente sterile adezive, bandaje sterile pentru ochi, ace de siguranţă, bandaje triunghiulare, pansamente sterile pentru răni deschise, mânuşi de unică folosinţă şi dezinfectant.

Cine răspunde de trusa de prim ajutor?

Trebuie nominalizată o persoană care să răspundă de conţinutul trusei / postului de prim ajutor şi zona în care sunt tratate persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, aceasta cheamă un medic sau o ambulanţă dacă este necesar. Este o bună practică dacă această persoană este instruită în primul ajutor.

Cerinţele pentru instruirea în primul ajutor pot varia în funcţie de statul membru şi de numărul persoanelor de la locul de muncă.

Ce trebuie să ştie personalul despre existenţa primului ajutor?

Lucrătorii trebuie să fie informaţi despre măsurile de prim ajutor. Informaţiile cuprind locul echipamentelor şi persoanele responsabile. Informaţiile trebuie să fie furnizate la începerea serviciului, fiind afişate clar în zonele corespunzătoare, cum sunt încăperile personalului.